Aceasta seara de
vara imi aduce aminte de un moment din viata mea pe care nu am stiut
sa il apreciez când a trebuit pentru ca eram copila si naiva, dar
imaginea mi-a ramas intiparita in minte si inca exista clipe când
ma gandesc la el.
Da...el, mereu va
exista un el!
Eram in liceu, in
tabara la mare când am cunoscut un baiat, foarte sarmant,
de care mi-a placut enorm. A reusit sa ma convinga sa stam cateva
clipe de vorba iar apoi am tot iesit in toate acele zile cat ma aflam
acolo.
Era acel gen de
persoana care nu cerea nimic la schimb, doar prezenta mea alaturi de
el era suficienta. Asa ca, ne-am plimbat pe malul marii, ne-am
povestit vietile si aspiratiile si am zambit.
Ma facea sa ma
simt cea mai importanta fata din lume, nimic altceva nu conta pentru
el. Vedeam cum fata i se lumina când ma vedea si cat de bucuros
era doar pentru ca ma avea langa el!
Dar...a venit
acea zi in care trebuia sa plec acasa, când trebuia sa ne despartim.
Acea imagine ma
va bantui toata viata mea!
In ziua plecarii,
nu am avut curajul sa ma duc sa-mi iau ramas bun de la el pentru ca
nu suportam sa trec prin momentul despartirii asa ca, am plecat fara
sa-i mai spun nimic. In mintea mea era ca si asa nu mai conteaza,
eram din orase diferite si probabil nu ne-am mai fi vazut
vreodata...si am plecat.
M-am dus la gara,
asteptam trenul ,dar cu privirea inca il cautam in speranta ca va
veni sa-si ia ramas bun.
M-am urcat in
tren si inca il cautam, tot mai asteptam sa vina.
Trenul s-a pus in
miscare si atunci l-am zarit, era pe peron si...incerca disperat sa
ma gaseasca, moment in care am inghetat si nu am mai putut spune
nimic, nici macar sa il strig, tot ce am facut a fost sa ma uit la el
cum inca ma cauta...dar nu m-a gasit!
Eram copila si
totusi inca imi mai aduc aminte si acum!
