Acel moment in viata când nu crezi, dar toate te trag spre credinta.

S-a întâmplat acum un an când am fost la mormântul lui Arsenie Boca, m-am dus acolo cu o prietena, eu doar pentru a vizita locuri noi iar ea pentru a cauta un răspuns.

Am ajuns acolo într-o duminica dimineata, era un haos total, toată lumea era disperata ca Parintele sa le îndeplinească dorința lor arzătoare. Eu nu sunt o persoana credincioasa asa ca nu prea mi-a pasat si doar m-am repliat dupa restul. Dar, a existat o secunda in viata mea pe care nici acum nu o pot explica, acea secunda in care toata fiinta mea ma tragea catre un om pe care nu il cunosteam si nici nu credeam ca o sa vreau sa il cunosc. In haosul care era acolo, nebunia de oameni disperati sa ajunga la mormantul parintelui Arsenie Boca, ceva ciudat s-a intamplat cu mine. Am zarit o persoana care aveam senzatia ca era o fantoma ce se plimba foarte lin printre noi, un parinte pe care simteam ca doar eu il observ, care trecea prin multime ca o fantoma si eu eram singura care il vede iar toate instinctele imi spuneau sa ma duc sa stau de vorba cu el. Dar, nu am facut-o, poate din frica de a nu-mi demonta refularea mea fata de credinta sau poate ca imi era rusine sa il deranjez.

Asa ca, am stat doar sa il urmaresc cum dispare prin multimea care aveam impresia ca trece prin el, ca nu il observa.

Doar ca a trecut un an de atunci si inca ma mai gandesc la acel preot si nu imi pot explica de ce, inca mai e ceva in mine care imi spune ca trebuie neaparat sa ma duc sa vorbesc cu el, ca este singura mea sansa pentru a-mi gasi linistea in viata. Nu intelega asta, nu vreau sa o explic, dar poate ca uneori este nevoie sa facem doar ce simtim si atat, asa ca imi iau inima in dinti si ma voi duce inapoi acolo, sa il caut pe acel parinte si sa inteleg ce era nevoie sa-mi spuna, ce trebuia sa aud pentru a merge mai departe.

Sa vad care este scopul acestei calatorii pe care am incercat atat de mult sa o refuz.

Sper sa-mi gasesc linistea pe care o cautam iar daca nu este sa fie asa, sunt sigura ca exista un motiv pentru care in acea zi doar eu l-am vazut.

Asa cum am mai spus, nu sunt o persoana credincioasa, dar...se pare ca ceva tot exista!

You only hate the road when you're missing home!

Asa ma simt eu acum, m-am luptat cu capitala timp de 10 ani dar îmi e dor nebun de casa, de familie, de prieteni asa ca, ma întorc acasă, acolo unde ma simt bine, unde nu îmi lipsește nimic, unde este cald si frumos.

Am încercat sa ma adaptez printre străini dar am realizat ca tot mai bine este acasă.

Nu regret nimic din ce am făcut, acum ceva timp asta îmi era visul, sa reușesc in capitala si asa am făcut doar ca au trecut anii si am început sa ma maturizez, sa ma schimb iar acum am obosit si simt ca tot mai bine este acasă.

De ce nu mi-am ascultat părintii când îmi spuneau asta? Poate unele lucruri nu le poți învăța dacă nu treci prin ele, fără sa realizezi singur, fără sa simti ce-ți dictează inima, unde te cheamă sufletul.

Asa ca...ma duc acasă!

Încerc sa nu supăr pe nimeni, dar....ca sa înțelegeți mai bine ce spun...

Acum câțiva ani, m-am întâlnit cu o cunoștința (nu pot spune ca suntem prietene), era cu soțul ei pe care nu-l mai întâlnisem pana atunci (ne aflam la o nunta).

La un moment dat, ea foarte nervoasa ii spune soțului...”Treci acum, pentru ca asa vreau eu!”, moment în care el se ridica frumos de la masa, fără sa spună nimic și o urmează.

Imaginați-vă ca eram 12 oameni la acea masa (dacă îmi aduc bine aminte) plus oamenii de la mesele alăturate și restul care mai auziseră.

Ok...astăzi ma întâlnesc cu ea, din politețe o întreb ce mai face, dacă este bine, care mai este viata ei.

Îmi răspunde foarte supărata ca a părăsit-o soțul pentru alta și nici nu înțelege cum de s-a întâmplat asta, sa se uite alta la el, pentru ca este un tolomac.

Asa ca...dragele mele, sa începem cu începutul...

1. Dacă iți accepta toate crizele tale de isterie și nu spune nimic asta nu înseamna ca nu sunt momente in care nu ii vine sa iți crape capul. Dacă tu vezi în el doar un fraier, un tolomac asta nu înseamna ca alta nu va vedea în el un băiat bun, educat, cu bun simt. Asa ca, sa nu te mire când te lasă, eu ma mir ca nu te-a lăsat mai devreme.
2. Dacă te măriți iar după nunta începi sa-i reproșezi vrute și nevrute, ajungi sa te faci cât o văcuța și nu faci altceva decât sa faci de mâncare, sa faci curat și sa comentezi...adu-ți aminte cum erai atunci când te-a cunoscut. Probabil ca erai supla ca o căprioara, spontana, vesela si rădeai la toate glumele lui. Da...da, știu...viata v-a schimbat si nu mai sunt lucrurile atât de ușoare cum erau atunci. Într-adevăr, odată cu vârsta vin si mai multe responsabilități dar nu uita ca nu te-ai măritat cu tatăl tău, căsnicia este un parteneriat in care ambii trebuie sa respecte condițiile contractului, de ce este nevoit sa-ti suporte tie toti nervii, de ce crezi ca o va face, cum spuneam nu te-ai maritat cu tatal tau ca sa te iubeasca necondiționat, asa ca...cat oferi atât vei primi.
3. La barbati lucrurile sunt simple, daca nu sunt albe sunt negre, asta probabil si pentru ca nu stiu prea bine culorile :) . Drept urmare, dacă te-a plăcut sunt sigura ca nu te-a plăcut pentru ca știai sa faci de mâncare sau ca ești ordonata si faci curat toată ziua sau pentru ca-i aduceai aminte mereu ce trebuie si ce nu trebuie sa facă. S-a îndrăgostit de tine pentru ca erai frumoasa, amuzanta, rădeai la glumele lui si simțea ca poate comunica cu tine, ca il ascultai si înțelegeai. Tu acum te astepti sa te înțeleagă iar el încă cauta in tine persoana de care s-a îndrăgostit, dar nu o mai poate gasi, asa ca o sa ajunga sa caute in alta parte. Foarte simplu, nu ii mai oferi ce și-a dorit, găsește pe alta care sa-i poata oferi. Cum spuneam, dacă nu e alba e neagra.
4. Bărbații nu se maturizează nici pana la 80 de ani, sunt ca un copil căruia ii oferi o jucărie si ii place sa se joace cu ea dar in timp acea jucărie începe sa se uzeze, decoloreze si sa se si strice iar atunci isi va dori o jucărie noua, frumos colorata. Cam asa sta treaba si cu femeile din viata bărbaților, cat timp ai grija de tine, inca mai esti uneori spontana si il surprinzi cu ceva frumos, ii spui de ce-l iubești si ce admiri la el, il faci sa fie mândru ca te are atunci nu va pleca sa caute altceva mai bun, altfel...sa nu te surprindă dacă pleacă.
5. Femeile sunt mai profunde, vedem in primul rand nuanțele de gri, vedem si alte nuanțe despre care bărbații nici nu au habar ca exista, asa ca la noi nu contează atât de mult aspectul fizic al unui bărbat, punem pret pe alte calități...sa ne respecte, sa fie un tata bun, sa ne iubească necondiționat (treaba cu dragostea necondiționata este periculoasa, asa cum am mai spus...nu exista, ai parte de asa ceva doar de la părinti, asa ca încearcă sa uiți de asta), sa nu ne însele, sa nu ne vorbească urat, etc.
   Bărbații nu vad lucrurile ca noi, încercați puțin sa priviți si din perspectiva lor si nu ii mai condamnați mereu, doar dacă sunt mai simpli, nu sunt atât de profunzi in gândire pe cat am vrea noi sa fie, asta nu înseamna ca merita criticați, înseamna ca asa sunt ei si știam de la bun început asta. Doar nu era un filozof când l-ai cunoscut iar acum este un retardat.

Cum am spus si la începutul textului, nu vreau sa jignesc pe nimeni si nici nu vreau sa iau apărarea bărbaților dar uneori poate mai au si ei dreptate iar noi, femeile greșim.

Gândiți-vă si la asta, nu strica sa reflectați puțin asupra a ceea ce am scris mai sus, nu o luați ca pe o jignire, luați-o ca pe un sfat.

Stea cazatoare indeplineste-mi dorinta mea arzatoare!

In ultima vreme am tot stat sa ma gandesc ce conteaza mai mult in viata si ce sa cer de la ea. Asa mi-am data seama ca daca nu ma ajut eu pe mine, sa fiu eu bine cu mine si sa am sufletul impacat atunci nimic nu-mi va merge in viata asa cum trebuie, este exact ca in varianta cu instructiunile de urmat in caz de accident aviatic: in caz de urgenta mai intai iti pui tie masca de oxigen si abia apoi ii ajuti pe ceilalti.

Exact la fel este si in viata de zi cu zi, mai intai sa fii tu bine cu tine insuti ca apoi sa-i poti ajuta pe cei din jurul tau.

Stiu ca suna a egoism dar daca stati putin sa va ganditi, nu este deloc asa.

O parere proasta de sine va influenta si relatiile cu cei din jurul tau...cu iubitul, familia, prietenii, copilul, etc.

Asa ca, sa poti avea o viata fericita si implinita, in primul rand trebuie sa ai grija de tine si de nevoile tale, sa incerci sa te rupi macar putin din rutina zilei si sa te bucuri de micile placeri ale vietii, de ce te face pe tine fericit/a.

Este un sfat greu de urmat, sunt constienta ca nu exista timp, bani si treburi pe care sa le poti lasa pe maine, dar cat o mai poti duce asa, va veni ziua in care vei claca si vei lasa totul balta iar cei din jurul tau nu vor mai intelege nimic.

O sa dai vina pe familie, pe iubit si pe prieteni ca nu te-au auzit atunci cand le spuneai ce-ti place si te bucura pe tine, dar nu uita, nu este datoria lor sa te faca pe tine fericita, este datoria ta, este doar viata ta si in primul rand tu trebuie sa te asculti pe tine iar daca nu faci asta cum te astepti ca restul sa o faca.