In momentul in care am fost parasita, am incercat sa plang, dar nu am putut si nu intelegeam de ce.
Apoi am realizat ca nu concepeam faptul ca o relatie de atatia ani se poate termina cu un simplu...nu te mai vreau.
Mi-am propus sa fac tot posibilul pentru a ma schimba, sa indrept tot ce am crezut ca tine de mine pentru a putea salva relatia. Sa schimb tot ce imi reprosase ca am facut sau nu am facut in toti anii de relatie, sa fiu asa cum imi spusese inainte sa plece ca si-ar fi dorit sa fiu.
In mai putin de trei luni am devenit complet alta persoana. Increzatoare in mine, frumoasa, independenta, vesela, plina de viata. Aveam senzatia ca pot face orice imi propun, ca nimic nu imi poate sta in cale.
Prietenii si familia ajunsesera sa nu ma mai recunoasca, eram o varianta a mea, dar cu mult imbunatatita.
Apoi a venit si clipa in care l-am sunat pe iubitul meu pentru a ne vedea si sa stam de vorba, sa ii arat ca ma pot schimba, ca pot fi asa cum isi dorea el, sa ii spun ca il iubesc si sa imi mai dea o sansa.
Cand ne-am intalnit, mi-a marturisit ca adevaratul motiv pentru care ma parasise era acela ca se indragostise de altcineva, dar fusese mult prea las sa recunoasca acest lucru.
In acel moment am simtit cum incep sa imi curga lacrimile iar apoi sa izbucnesc in plans, dar mi-am dat seama ca nu erau lacrimi de durere, erau lacrimi de eliberare. Era acel ultim lucru pe care trebuia sa il fac pentru a merge mai departe...sa plang!
M-am ridicat de la masa si am plecat cu convingerea ca am lasat in urma mea un las, care m-a facut in tot acel timp sa ma simt vinovata pentru faptul ca ne despartisem si am gasit in mine femeia puternica de care eu uitasem complet.
Acum sunt aceeasi femeie puternica, doar ca am nevoie langa mine de un barbat la fel de puternic. smile emoticon
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu